Centrul Socio-Medical
Creşterea calităţii vieţii persoanelor de vârsta a treia din județul BACĂU, asigurarea unui trai normal zi de zi pentru seniorii județului, sprijinul în menţinerea autonomiei şi independenţei personale, precum şi asigurarea posibilităţii de afirmare proprie a vârstnicilor, sunt preocupări constante ale administraţiei locale.
Demonstrând acest interes deosebit, Primăria Dămienești, anunta finalizarea proiectului F.E.A.D.R,axa LEADER,masura 41.322,prin Grupul de Acțiune Locală <Colinele Tutovei>: REABILITARE, AMENAJARE SI DOTARE CENTRU DE INGRIJIRE SI ASISTENTA SOCIO-MEDICALA PENTRU PERSOANE VARSTNICE, DAMIENESTI ”
Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea serviciilor sociale, menite să sprijine normalizarea vieţii persoanelor vârstnice şi creşterea calităţii vieţii acestora.
Într-o societate aflată în proces accelerat de îmbătrânire, calitatea vieţii celor aflaţi la vârsta a treia, integrarea lor socială şi o viaţă demnă presupun servicii sociale specifice care, în multe cazuri, sunt deficitare în România. Dezvoltarea socială implică un proces de schimbare pozitivă continuă, schimbare care urmăreşte promovarea bunăstării sociale. Dacă până acum societatea s-a dezvoltat mai degrabă „prin crize”, acţionându-se doar asupra problemelor urgente, în prezent se simte nevoia unei construcţii conştiente şi planificate .
Centrul nostru asigură cazarea unui număr de 30 de locuri,la un preț minim aproximativ de 1300 lei/beneficiar,în funcție de gradul de autonomie,dependențe si afecțiuni cronice,etc.